Actualitate

60.000 de lei amendă după incendiul de la Pata Rât

Anca M. COLIBĂȘANU Publicat 10.10.2017 11:58
60.000 de lei amendă după incendiul de la Pata Rât

În perioada 05-06.10.2017, Garda Naţională de Mediu–Comisariatul Judeţean Cluj a efectuat un control pe platforma respectivă, în timpul căruia s-a constatat că nu au fost respectate prevederile din autorizaţia de mediu.

“Precizăm că laboratorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Cluj a prelevat probe de aer- imisii- fiind emis un raport de încercare din care se constată depăşirea CMA (concentraţia maximă admisă) la indicatorii, amoniu, dioxid de azot şi dioxid de sulf, în unul din punctele de prelevare.

În consecinţă, Garda Națională de mediu a aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 60.000 lei.

Totodată, au fost impuse măsuri de remediere cu termene de realizare, respectiv:
– împrejmuirea totală a amplasamentului,
– gestionarea levigatului generat prin eliminare/valorificare prin operatori autorizaţi,
– desfiinţarea depozitărilor de deşeuri din afară amplasamentului,
– interzicerea descărcării depozitarii şi eliminării de deşeuri lichide/levigat/alte tipuri de deşeuri în afara instalaţiilor/spatiilor autorizate în acest sens (staţii de tratare/epurare/depozite autorizate), precum şi abandonarea deşeurilor de orice fel”, se arată într-un comunicat de presă al Gărzii de Mediu.

Cauzele izbucnirii incendiului nu au fost încă determinate, ancheta ISU Cluj fiind încă în curs de desfăşurare.

Vă reamintim, pompierii clujeni au intervenit, miercuri seara, pentru a stinge un incendiu de amploare care a izbucnit la rampa temporară de gunoi a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât unde au fost trimise 5 autospeciale şi autocisterne. Incendiul de la rampa temporară de gunoi  a fost stins după  ore bune de către pompieri.

Autor

Anca M. COLIBĂȘANU

Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp

Trimite-ne un mesaj

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.