Actualitate

Tânără din Moldova, depistată cu şedere ilegală în Cluj

Anca M. COLIBĂȘANU Publicat Miercuri, 30 august 2017, 12:14
Tânără din Moldova

Tânără din Moldova

Aceasta a fost sancţionată contravenţional şi obligată, prin decizie de returnare, să părăsească ţara în termen de 15 zile. La ieşirea din ţară pe numele femeii va fi instituit consemn de nepermitere a intrării pentru o perioadă de 3 luni.   

“În cadrul activităţilor, poliţiştii de imigrări au depistat, cu şedere ilegală, o tânără de 20 de ani, din Republica Moldova. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că străina a intrat legal în România, iar la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării noastre.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele ei o decizie de returnare, prin care este obligată să părăsească teritoriul ţării noastre în cel mult 15 zile şi a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 800 lei, conform O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România republicată..

De asemenea, la ieşirea din ţară, pe numele femeii, va fi instituit consemn nominal de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de 3 luni”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Autor

Anca M. COLIBĂȘANU

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj