Potrivit dej24.ro, în accidentul rutier din Urișor au fost implicate trei autoturisme. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, două ambulanțe, dar și polițiștii.
O femeie și doi bărbați au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cu toții au suferit traumatisme cranio-cerebrale, iar la femeie există și suspiciunea unei fracturi de gambă. Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare. Din fericire, viața lor nu e pusă în pericol.
Circulația rutieră s-a desfășurat cu dificultate până când polițiștii criminaliști au efectuat măsurători la fața locului.
Poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier de pe DN1C.


