În cursul zilei de ieri au fost înregistrate 12 sesizări privind săvârşirea unor fapte penale.
În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea unităţilor de Parchet competente.
„În domeniul situaţiilor de urgenţă, 487 persoane au primit îngrijiri de prim-ajutor şi asistenţă medicală în spitalul mobil, în punctele fixe pentru prim-ajutor şi prin intermediul celor 11 echipe mobile de paramedici, ce patrulează în toate locaţiile unde au loc activităţi ale festivalului.
În 15 cazuri s-a impus transportul persoanelor la spital, afecțiunile înregistrate în general au fost remediate pe loc.
Nu au fost sesizate situații care să impună intervenția patrulelor mobile de prevenire și stingere a incendiilor din perimetrul festivalului, în cea de a treia zi de desfășurare a acestuia”, au anunţat reprezentanţii IPJ Cluj.


