Actualitate

Bărbatul care a ameninţat că are o bombă în bagaj, în avionul Cluj-Londra, urmărit penal

Anca M. COLIBĂȘANU Publicat 27.07.2017 12:35
Bărbatul care a ameninţat că are o bombă în bagaj

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a înregistrat imediat după incident dosarul penal şi a început urmărirea penală a bărbatului care a ameninţat că deţine o bombă, potrivit Mediafax.

”S-a dispus începerea urmăririi penale, numitul M.A. (pasager în cursa Cluj-Londra) are calitatea de suspect şi este cercetat pentru comiterea infracţiunii de „comunicare de informaţii false, care pune în pericol siguranţa zborului”. Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”,se arată într-un comunicat transmis de Parchetul Curţii de Apel.

Zborul cu destinaţia Londra Lutton care ar fi trebuit să decoleze miercuri dimineaţa la ora 5.55 de pe Aeroportul din Cluj a plecat cu aproape 3 ore întârziere, după ce un călător a spus că are o bombă în bagajul de cabină, iar oamenii legii au verificat aeronava

După verificări, oamenii legii au stabilit că alarma a fost falsă.

Autor

Anca M. COLIBĂȘANU

Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp

Trimite-ne un mesaj

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.