Actualitate

Migraţia a cinci acvile, urmărită pe internet

Calin Tantau Publicat Marți, 2 august 2011, 19:09

Cinci acvile ţipătoare mici din Aria de Protecţie Specială Avifaunistică Piemontul Făgăraş au fost echipate cu transmiţătoare satelitare prin care specialiştii vor primi date valoroase privind rutele de migraţie, zonele de iernare şi folosinţa habitatului din teritoriul de cuibărire şi din zona de hrănire a păsării.

În plus, drumul acvilelor va putea fi putea fi urmărit în detaliu începând din luna august pe pagina de internet a proiectului www.pomarina.ro, cât şi pe pagina Societăţii Ornitologice Române (SOR) www.sor.ro.

Potrivit specialiştilor de la SOR, acvila ţipătoare mică este o pasăre răpitoare diurnă, a cărei populaţie estimată la aproximativ 20.000 perechi se află în declin.

Arealul de cuibărire cuprinde aproape exclusiv Europa de Est, în vest se întinzându-se până în Germania, iar spre sud-est atingând Asia Mică şi Iranul. Este o specie migratoare care petrece iarna în estul şi sudul Africii. Dieta cuprinde în special şoareci, hârciogi, popândăi, dar şi reptile, amfibieni şi insecte mari. În Africa consumă şi termite şi prădează coloniile de păsări ţesător.

Echiparea păsărilor cu transmiţătoare satelitare a avut loc în cadrul proiectului LIFE „Conservarea acvilei ţipătoare mici în România” care are ca scop crearea condiţiilor optime pentru asigurarea stării favorabile de conservare pentru 22% din populaţia de acvila ţipătoare mică la nivelul Uniunii Europene. G.D.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj