Actualitate

Vrem și în România! Șoferi băuți, obligați să muncească la morgă

Bianca PREDA Publicat 23.04.2017 14:34

Poliția și autoritatea judecătorească din Thailanda au luat această măsură după ce numărul accidentelor fatale cauzate de șoferi beți a crescut. Ei au trimis un număr de 20 de șoferi să lucreze obligat la o morgă timp de 15 zile. Destul încât să se obișnuiască cu atmosfera morbidă și să-și dea seama cât de grav este să conduci după ce ai consumat alcool, scrie 4tuning.ro.

Această campanie de reeducare se pare că a fost una bună, deoarece impactul a fost puternic. Cei care au lucrat la morgă au spus că după primele zile au jurat că nu vor mai face greșeala de a conduce beți, în urma a ceea ce au văzut acolo. Mai ales că, printre alte decese, au fost și cazuri de victime ale altor șoferi beți.

Un șofer obligat la această pedeapsă a declarat că cel mai mult l-a influențat durerea de care dădeau dovadă rudele victimelor care ar fi putut fi, la fel de bine, victime ale sale.

Chiar dacă pare o măsură drastică și foarte agresivă, avem convingerea că ar funcționa excelent și la noi. Dar nu muncă numai 2 săptămâni, ci vreo 6 luni. Neplătită. Poate doar atunci, acei mii de șoferi care se urcă băuți la volan ar începe să-și dea seama de tâmpenia pe care o fac și care poate să-i coste viața pe cei apropiați.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.