Actualitate

Ministerul Dezvoltării reduce chiriile pentru locuințele ANL

Bianca PREDA Publicat 23.03.2017 19:26

Proiectul se află în consultare publică și are în vedere diminuarea chiriei, deoarece sumele plătite în prezent sunt considerate de chiriașii ANL ca fiind mari, în condițiile în care “Programul de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii” se adresează tocmai tinerilor cu venituri reduse.

Proiectul legislativ prevede că nivelul maxim al chiriei nu poate depăși:

a) 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului;

b) 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată şi care nu depăşeşte cu 100% salariul minim brut pe ţară garantat în plată;

c) 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât 100%  din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, dar nu mai mult de 5000 lei.

Observaţiile şi propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa Ministerului Dezvoltării Regionale. Termenul limită până la care se pot transmite propuneri este de 10 zile calendaristice de la publicarea anunțului.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.