Actualitate

Microstagiune teatrală, din toamnă, la Cercul Militar

Calin Tantau Publicat Duminică, 24 iulie 2011, 18:35

O zi pe săptămână din programul cultural va fi dedicată prezentării unor spectacole cu piese de succes din dramaturgia naţională şi universală, în care vor juca trupe de actori amatori. În pregătirea microstagiunii, în 14 iulie, cu prilejul Zilei Naţionale a Franţei, la Cercul Militar s-a jucat o piesă celebră, “Doctor fără voie” de Moliere (1622-1673), cu tinerii actori ai trupei “G Thalia” a Cercului Militar şi Casei de Cultură din Gilău, în regia semnată de Virgil Mureşan. Piesa se va juca şi astăzi.

Din repertoriul microstagiunii vor face parte şi spectacole “Deşteapta Pământului” de Victor Ion Popa şi “Căsătoria” de Gogol. Programul va include, de asemenea, recitaluri de poezie cu acompaniament muzical şi seri literare omagiale.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj