În primele două zile va fi caniculă în vest şi sud-vest unde vor fi valori maxime de 35…37 de grade.
Joi, 14 iulie, canicula va cuprinde şi regiunile sudice şi centrale.
Disconfortul termic se va accentua, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi pe areale din ce în ce mai extinse.
Din a doua parte a zilei de joi, 14 iulie, gradul de instabilitate atmosferică va fi în accentuare treptată, iar valorile termice vor scădea semnificativ în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul teritoriului unde, local, canicula va persista şi în data de 15 iulie.


