La începutul ceremoniei drapelul tricolor a fost scos de către prefectul județului Cluj din Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, unde a fost depus sâmbătă, iar apoi oferit militarilor din Divizia 4 Infanterie „Gemina”.
Însemnătatea și importanța acestei zile a fost menționată de către oficialitățile prezente. ”Este o zi în care sărbătorim acest simbol al statului Român. Acest simbol național reamintește fiecărui cetățean datoria sfântă de a apăra suveranitatea și independența României. Ne amintim cu drag de imnul compus de Ciprian Porumbescu „Trei Culori”,a declarat prefectul Clujului. Acesta a mai adăugat: „ Sub acest tricolor românii și-au declarat îndependența faţă de asupritori iar la 1918 românii din Transilvania s-au unit cu țara cântând „Pe al nostru steag e scris unire” și fluturând tricolorul".
Această zi festivă a fost și prilejul în care Divizia 4 Infanterie „Gemina” a primit o distincție specială din partea Instituției Prefectului județului Cluj pentru împlinirea a 100 de ani de activitate.
Ceremonia s-a încheiat cu arborarea Drapelului României și o paradă militară.


