Actualitate

Zeci de morminte profanate în Dej

Admin Publicat 13.05.2016 11:29
sursa foto: dej24.ro

Zeci de morminte ale eroilor căzuți în Primul Război Mondial, situate în Cimitirul Dealul Florilor din municipiul Dej, au fost vandalizate, scrie dej24.ro.

Potrivit primelor informații, mai multe persoane au pătruns în Cimitirul Dealul Florilor din municipiul Dej, cel mai probabil la sfârșitul săptămânii trecute. Dacă vor fi găsiți, autorii riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani pentru profanare de morminte. Revoltătorul incident a fost semnalat de un utilizator Facebook:

Polițiștii dejeni au fost sesizați abia vineri dimineața și au fost demarate cercetările în acest caz.

„În zona respectivă, de dimineață, s-a deplasat o echipă operativă de cercetare la fața locului. S-a constatat că un număr de 44 de pietre funerare sunt răsturnate de pe postament, ele neavând sistem de fixare pe postamentul respectiv. Se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de morminte”, a declarat Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.