Actualitate

2,1 milioane de semnături pentru familiile heterosexuale

Admin Publicat 24.02.2016 16:15

Potrivit unei informații publicate pe Facebook de către coordonatorii campaniei, au fost strânse 2.164.156 de semnături în vederea definirii căsătoriei în textul Legii fundamentale ca fiind uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie. 

În ianuarie, președintele comitetului de inițiativă, Mihai Gheorghiu, preciza, într-o conferință de presă, că se dorește strângerea unui număr de semnături mai mare decât cel prevăzut de lege pentru ca acestea să devină "un semnal, o mărturisire, o atenționare a tuturor factorilor politici și guvernamentali" privitoare la importanța subiectului și necesitatea de a proteja familia prin înscrierea definiției căsătoriei în articolul 48 alineat 1 din Constituție.

Se dorește revizuirea articolului 48, alineat 1 din Constituția României astfel: 'Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor'.

Comitetul de inițiativă este format din 16 membri și este multiconfesional: ortodocși, catolici, greco-catolici, baptiști și penticostali.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.