„În fapt, în cursul anului 2015, cei în cauză ar fi determinat trei femei să practice prostituţia pe raza municipiului Dej şi ar fi obţinut foloase patrimoniale în urma acestei activităţi. În baza probatoriului administrat, la data de 7 ianuarie, cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ulterior, magistraţii au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de unul dintre aceştia, faţă de ceilalţi fiind dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.
Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.


