Sorin Bucur este românul pentru care arta olăritului înseamnă o mare pasiune pentru lut devenită meserie. Prin muncă continuă și dedicație, artistul a reușit să treacă peste încercările vieții care l-au facut să înțeleagă că cel mai important este sa faci ceea ce iți place. Căldura sobei, sunetul insistent al roții și pocnitul degetelor ce frământă boțul de lut descriu perfect atmosfera ce domină în atelierul olarului Sorin Bucur. De-a lungul anilor, artistul a perfecționat fiecare etapă ce contribuie la procesul de creație, acordând o mare importanță chiar și celor mai mici detalii. Ulcioare, fluierașe, farfurii, clopoței, căni, linguri, pușculițe – acestea sunt doar câteva dintre obiectele din lut pe care sculptorul le confecționează cu mare drag.
În timp ce-și privește cei patru copii jucându-se în atelier, pe ochii olarului se poate citi dorința ca cel puțin unul din copii să-i calce pe urme. Sorin Bucur ne vorbește cu multă caldura si mândrie mai multe despre cele două mari iubiri ale sale: familia și ceramica.
Reporter: Ioana Bivolaru; Imagine: Ioana Bivolaru, Ioana Fofiu și Daniel Rus; Montaj: Ioana Fofiu; Documentare: Daniela Mihailuță (Studenți la Deprtamentul de Jurnalism, FSPAC-UBB)


