Un bărbat de 27 ani din Turda, în timp ce conducea un autoturism în Piaţa Cipariu, pe fondul neasigurării corespunzătoare la efectuarea manevrei de mers cu spatele, a surprins şi acroşat un bărbat de 71 de ani din Cluj-Napoca, care se afla pe partea carosabilă.
„Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a pietonului, acesta fiind transportat la unitatea medicală. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.


