Actualitate

COD GALBEN de caniculă în Cluj

Admin Publicat 01.09.2015 10:05

Marţi vremea se va menţine caniculară în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime ce vor atinge pe arii extinse 35 – 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În Maramureş, Crişana, Banat, cea mai mare parte a Moldovei, vestul Transilvaniei şi al Olteniei vor fi temperaturi maxime de 37 – 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Miercuri, vremea va fi în continuare caniculară în majoritatea regiunilor ţării şi se vor înregistra temperaturi maxime de 35 – 36 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, la câmpie şi la podiş.