Astăzi, sărbătoarea durează două zile, iar obiceiurile legate de celebrarea acesteia sunt în principal următoarele:
- Împodobirea cu verdeaţă şi flori a caselor şi sinagogilor
- Citirea în cadrul serviciului divin a unui poem liturgic, Akdamot, care slăveşte măreţia Domnului şi exprimă speranţa în izbăvirea finală
- Citirea cărţii lui Ruth din Biblie; povestea acestei străbunici a regelui David este legată de perioada recoltei
- Consumarea unor alimente pe bază de lactate
- O noapte întreagă consacrată studiului Torei.
Revelaţia lui Dumnezeu la Muntele Sinai, primirea celor Zece Porunci, a fost un moment de importanţă covârşitoare pentru istoria întregii omeniri, istorie pe care a schimbat-o în mod fundamental. De aici rezultă şi semnificaţia universală a acestei sărbători.
Comunitatea evreilor din Cluj va oficia cu ocazia SAVUOT urmatoarele servicii divine:
Miercuri, 8 iunie 2011, orele 9,00 Sahrit, joi, 9 iunie 2011, orele 9,00, Sahrit iar la orele 10,00 Izkor
Dr. Ossi Horovitz
Comunitatea Evreilor din Cluj


