Actualitate

Decontaminarea Turzii începe cu zona Poştarât

Calin Tantau Publicat Luni, 6 iunie 2011, 14:37
Administraţia locală turdeană a reuşit să includă zona Poştarât într-un proiect de decontaminare, în care contribuţia locală va fi de doar 2% din costurile eligibile, la care se adaugă TVA-ul. Valoarea proiectului se ridică la peste 24,5 milioane de euro, cu tot cu TVA. Conform Institutului de Studii şi Proiectări Energetice Bucureşti, Parsons Brinckerhoff şi Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, procedeul implică spălarea solului prin îndepărtarea vegetaţiei şi investigarea suplimentară a solului, tratarea şi reutilizarea solului contaminat, acoperirea acestuia cu un strat de vegetaţie şi monitorizarea apelor subterane. Durata de execuţie a lucrărilor este de 31 de luni. D.D.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj