Actualitate

Florian Walter, finanţatorul „U” Cluj, audiat ca martor la DNA

Admin Publicat Vineri, 20 martie 2015, 14:14

Florian Walter, acum finanţator al echipei Universitatea Cluj, a venit, vineri, la DNA Ploieşti, în jurul orei 12:00, spunând că a fost chemat ca martor.

Surse judiciare susţin că Florian Walter, fost finanţator al clubului de fotbal ploieştean în perioada 2012 – 2013, înainte ca echipa să fie preluată de către Daniel Capră, a fost citat la DNA ca martor în dosarul privind finanţarea cu bani de la bugetul local a clubului ploieştean. În acest dosar, fostul primar al municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, care a demisionat din funcţie luna aceasta, este arestat preventiv sub acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu.

Florian Walter a fost şi unul dintre acţionari echipei FC Dinamo Bucureşti, gruparea de la care s-a retras în 2009. El a preluat apoi clubul Universitatea Cluj, iar în vara anului 2012 a plecat la FC Petrolul cu 17 jucători de la echipa ardeleană, pe care i-a transferat gratuit la gruparea prahoveană. Din vara anului 2013, Walter a revenit la U Cluj.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.