Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în domeniul transportului feroviar privat de călători și subvențiilor, comise în perioada 2008 – 2013. În cursul zilei de 18 februarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 19 locații situate în municipiul București și în județele Brașov și Ilfov, din care două sunt sediile unor instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”, potrivit unui comunicat al DNA.
Percheziţii la Ministerul Transporturilor şi la CFR
Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate vineri, 5 noiembrie 2021.
Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic. Ungaria și Cehia, în ZONA ROȘIE
Articole similare
Sănătate miercuri, 19 august 2026.


