Actualitate

Guvernul a cerut în instanţă anularea contractului de prelungire a licenţelor Microsoft

Admin Publicat Luni, 5 ianuarie 2015, 12:30

Guvernul României a inițiat două acțiuni în instanță de stopare a plăților și automat a contractelor Microsoft, și a intermediarilor. Mai exact, Guvernul României atacă toate contractele Microsoft, adică suplimentarea contractelor din 2013 prin contractele care au fost încheiate în 2009.

Cele două acțiuni în instanță vizează inclusiv intermedieri, UniCredit – banca ce finanțează achiziția acestor contracte Microsoft.

Acestea nu sunt primele procese de acest gen, statul român a încercat inclusiv în cursul anului trecut să stopeze plățile către contractele Microsoft. 

Ancheta în dosarul Microsoft a fost declanşată în urma unei sesizări depuse la DNA de Corpul de Control al premierului Victor Ponta. Acesta a descoperit nereguli în cazul contractelor semnate între ministerul Educaţiei şi Microsoft pe vremea lui Daniel Funeriu. Ancheta a început în luna septembrie 2014 când DNA a cerut aviz de la instituțiile Statului: preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European, pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft. Este vorba despre foștii miniștri: Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Şerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu şi Mihai Tănăsescu.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.