Actualitate

A vrut să fure din mall, dar a fost prinsă rapid de agenţii de pază

Admin Publicat 02.12.2014 12:55

Aceasta este bănuită că ar fi furat articole vestimentare de 450 de lei dintr-un complex comercial din Floreşti.

La data de 1 decembrie, în jurul orei 22:00, poliţiştii din cadrul Secţiei 6, cu sprijinul agenţilor de pază, au identificat o tânără, suspectată de furt din magazin.

Aceasta a fost depistată într-un complex comercial din comuna Floreşti, de unde ar fi furat articole vestimentare, în valoare de circa 450 lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat unităţii păgubite.

„Faţă de femeia, de 23 de ani, din judeţul Caraş-Severin, se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „furt calificat”, faptă prevăzută de Codul penal”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.