Actualitate

România răscumpără cu 20 de milioane de euro ”Cuminţenia pământului” a lui Brâncuși

Admin Publicat Vineri, 3 octombrie 2014, 09:03

”Datoria mea este ca, înainte de a da aceşti 20 de milioane de Euro din banii dumneavoastră, ai tuturor românilor, să mă asigur încă o dată şi încă o dată că într-adevăr acei bani trebuie daţi. Mai departe, Inspecţia Judiciară, sigura care, conform legii şi Constituţiei, are dreptul să verifice dacă s-au respectat procedurile legale, va verifica, şi dacă dânşii spun că a fost corect, evident, o să dăm banii”, a spus Ponta citat de Mediafax.

El a arătat că, în baza verificărilor făcute până acum, a rezultat că s-a depus la dosar inclusiv actul de vânzare-cumpărare între statul român şi fostul proprietar.

”E vorba de actul de vânzare şi banii care s-au dat atunci, nu ştiu, câteva zeci de mii, în anii '50 e o altă discuţie, că totuşi în anii '50 Brâncuşi nu e cotat aşa cum e cotat în 2014”, a spus Ponta.

El a spus că a cerut o verificare din partea Ministerului Culturii şi din partea Muzeului Naţional (de Artă – n.r.) legat de modul în care statul şi-a apărat şansele în faţa instanţei în acest caz.

”Şi acolo, din documentele care mi-au fost mie puse la dispoziţie, eu nu particip la procese, rezulta că statul român avea un titlu valabil de proprietate. Ce s-a întâmplat? A fost retrocedată opera, nu am comentat, nu era cazul şi nu comentez hotărâri judecătoreşti. Acum, însă, proprietarii vor să ne revândă opera pe care noi le-am retrocedat-o şi ne-o vând contra unei sume modeste de 20 de milioane de Euro. Înseamnă că orice român din această ţară, de la nou-născut la pensionar, o să dea un Euro, dar nu-l dă direct, ci prin Guvern, că Guvernul nu are bani din altă parte decât din taxele şi impozitele plătite de cetăţenii români”, a spus Ponta.

El a arătat că îşi face datoria de a verifica înainte ca statul să plătească o operă de artă care oricum a fost a sa.

”Nu intervin niciodată, nu îmi permit să critic Justiţia, dar dumneavoastră, românii, care plătiţi taxe şi impozite vreţi să ştiţi de ce dă Guvernul 20 de milioane de Euro pe o operă a lui Brâncuşi care a fost a statului român. Ori, cred că îmi fac datoria să verific de zece ori înante de a da din banii publici, 20 de milioane de Euro, pentru o operă care a fost a noastră, a statului român”, a spus Ponta.

”Eu vreau să văd acum dacă dăm 20 de miliaone de Euro din banii dumneavoastră în mod corect. Dacă îi dăm în mod corect, asta e, o să-i dăm”, a spus Ponta.

Vineri expiră perioada până când opera lui Constantin Brâncuși mai poate fi răscumpărată de Statul Român.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.