Actualitate

Încep lucrările la drumul judeţean Băişoara-Valea Ierii

Admin Publicat Marți, 9 septembrie 2014, 11:04

Ordinul de începere a lucrărilor la DJ 107 N a fost semnat de Consiliul Judeţean Cluj care l-a transmis mai departe Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj 

„Urmare a numeroaselor reclamaţii formulate de locuitorii şi, respectiv, de entităţile publice şi private din zona Băişoara – Valea Ierii, a creşterii traficului rutier, dar şi datorită importanţei deosebite pe care o are dezvoltarea, din punct de vedere turistic şi economic, a acestei zone montane a judeţului nostru, am decis să acţionăm în regim de urgenţă pe acest sector de drum judeţean. Lucrările efective de modernizare vor începe spre finalul acestei săptămâni, pentru a se profita astfel, într-o cât mai mare măsură, de vremea favorabilă a acestui început de toamnă. Clujul are nevoie de o infrastructură rutieră modernă, care să se ridice la nivelul standardelor europene din domeniu, astfel încât să putem dezvolta turismul şi să atragem noi investiţii”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, domnul Vakar Istvan.

Lucrările de reabilitare şi modernizare a DJ 107 N Băişoara-Valea Ierii vor fi executate de asocierea condusă de SC SAMUS S.A, aceasta urmând să realizeze, prin contract, ample lucrări de consolidare şi extindere a platformei sectorului de drum, de edificare a zidurilor de sprijin şi a rigolelor, respectiv, în etapa finală, de asfaltare a acestuia. Valoarea totală a contractului de finanţare a acestui obiectiv de investiţii este de nu mai puţin de 7.186.585,88 lei fără TVA, fondurile fiind asigurate integral din bugetul Consiliului Judeţean Cluj.

„Emiterea dispoziţiei de începere a lucrărilor de reabilitare a drumului judeţean care ajunge în Valea Ierii survine eliberării, în data de 30 iulie 2014, a autorizaţiei de construire pentru acest important obiectiv de infrastructură. Practic, începând de astăzi, curge termenul de 34 de luni şi 15 zile calculat pentru modernizarea acestui sector de drum turistic, o arteră rutieră de o importanţă majoră atât pentru cetăţenii judeţului cât şi pentru turiştii care ajung în această zonă a Munţilor Apuseni. Totodată, modernizarea acestor 14 km de drum judeţean va duce la creşterea siguranţei şi calităţii traficului rutier, la dezvoltarea economică a zonei, diminuarea cheltuielilor de întreţinere a drumurilor respective şi la creşterea gradului de confort al beneficiarilor” a declarat domnul Horaţiu Cătărig, consilier cu atribuţii de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.