Actualitate

A furat o ambulanță din centru. Cum a fost recuperată mașina

Admin Publicat 30.08.2014 20:20

Sâmbătă, în jurul orei 13.30, un bărbat a furat o mașină de ambulanță din centrul orașului. Acesta a profitat de faptul că echipa de medici intervenea la cazul pentru care au fost solicitați, s-a urcat la volanul mașinii și a plecat. "La data de 30 august, în jurul orei 13.30, un angajat al unei unităţi medicale de pe raza municipiului Cluj-Napoca, a sesizat faptul că, autospeciala pe care îşi efectua serviciul, i-ar fi fost sustrasă de către o persoană de sex masculin. În fapt, bărbatul, şofer al autospecialei de ambulanţă, a relatat organelor de poliţie faptul că, aflându-se la o intervenţie pe strada Dacia, din municipiul Cluj-Napoca, a lăsat autovehiculul cu motorul pornit şi cu cheia în contact. În acest context, o persoană de sex masculin care se afla în zonă, s-ar fi urcat în autospecială şi s-ar fi deplasat cu aceasta circa 150 de metri", au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Şoferul a reuşit să ajungă autospeciala la semaforul aflat la intersecţia străzilor  Dacia cu Horea. Astfel, a intrat în posesia acesteia, luând cheile din contact, moment în care bărbatul bănuit de săvârşirea faptei, a coborât din autovehicul şi a plecat de la faţa locului.

În urma incidentului, şoferul autospecialei a anunţat organele competente cu privire la cele întâmplate şi şi-a continuat misiunile, neexistând prejudicii în cauză.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs incidentul, precum şi pentru identificarea persoanei în cauză şi luarea măsurilor legale faţă de aceasta.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.