Actualitate

Președintele Comisiei Europene declară că suntem aproape de un „punct fără întoarcere”

Admin Publicat Sâmbătă, 30 august 2014, 15:54

„Suntem într-o situaţie foarte dramatică”, a declarat Barroso, la finalul unei întrevederi cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko. „Am putea să ne regăsim într-o situaţie în care să ajungem într-un punct fără întoarcere dacă escaladarea continuă”, a adăugat el.
„Noi vrem pace, nu război”, a dat asigurări Poroşenko. „Dar suntem prea aproape de frontiera de unde nu mai există întoarcere”, a subliniat el, acuzând din nou Rusia că a trimis trupe şi tancuri pe teritoriul ucrainean.
„În prezent, vorbim de soarta Ucrainei, dar mâine ar putea fi cea a securităţii şi stabilităţii Europei”, a apreciat el.
Întrebat despre eventuale sancţiuni suplimentare ale UE împotriva Rusiei, Barroso a precizat că Comisia Europeană „a pregătit deja opţiuni în cazul în care statele membre decid să înăsprească sancţiunile”. „Sper că vor fi pregătiţi să adopte noi măsuri”, a adăugat el.
„Pot spune că agresiunea rusă nu va rămâne fără răspuns din partea UE”, a declarat Poroşenko, care îi va informa după-amiază pe şefii de state şi de guverne despre situaţia din estul Ucrainei.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.