Actualitate

Audit în regim de urgenţă la Consiliul Judeţean Cluj

Admin Publicat 14.08.2014 13:58

La începutul acestei săptămâni, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, Mihai Seplecan, a solicitat Serviciului Audit Intern din cadrul instituţiei începerea, în regim de urgenţă, a misiunii de audit la toate entităţile subordonate forului administrativ judeţean, inclusiv la Consiliul Judeţean Cluj.

„Am dispus Serviciului de Audit, aflat în subordinea mea directă, începerea auditului la  toate  aceste  instituţii  în  vederea  prevenirii,  depistării  şi  soluţionării  unor  eventuale nereguli apărute în cheltuirea banului public”, a declarat Seplecan.

Mihai Seplecan a solicitat auditul înainte de a fi nevoit să renunţe din nou la șefia Consiliului Judeţean Cluj, după ce prefectul județului Cluj a atacat în instanță hotărârile forului prin care a fost numit în aceste funcție, respectiv prein care a fost revocat din funcţie Ioan Oleleu.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.