Actualitate

ACCIDENT în Mărăști. Un autoturism a fost proiectat într-un gard

Admin Publicat Duminică, 10 august 2014, 12:46

În urma producerii accidentului, o persoană a fost grav rănită, iar cele două autoturisme implicate au fost avariate.

Un bărbat de 45 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autoturismul pe strada Teleorman, la intersecţia cu strada Tribunu Vlăduţiu, având indicatorul rutier „Cedează trecerea”, a pătruns în intersectie şi nu a acordat prioritate unui alt autoturism, intrând în coliziune cu acesta.

“Autoturismul care circula pe strada Tribunu Vlăduţiu era condus de un bărbat de        39 ani, din municipiul Cluj-Napoca, iar în urma impactului a fost proiectat în gardul unui imobil de pe stradaTeleorman, după care s-a răsturnat pe trotuar. Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului auto de 39 ani şi avarierea celor două autoturisme”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.