Actualitate

Vor înapoi plăcuţa pe Matei Corvin

Calin Tantau Publicat Miercuri, 11 mai 2011, 15:41

Plăcuţa cu înscrisul „Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită – Nicolae Iorga”, a fost demontată în 2009, la începutul lucrărilor de restaurare a monumentului şi nu a mai fost repusă la loc, după inaugurarea, în acest an, a ansamblului monumental căruia i s-a redat aspectul nealterat de trecerea anilor. Academicienii susţin în scrisoare că textul plăcuţei „a făcut parte din chiar istoria monumentului şi a mentalului colectiv al Clujului”.

Scrisoarea este semnată, de asemenea, de profesori universitari Ioan Bolovan, Liviu Pop, Gheorghe Lazarovici, Teodor Vidan, Ironim Marţian şi Teodor Buhaţiel.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj