Actualitate

Un avion de vânătoare rusesc de tip MiG-29 s-a prăbuşit la Astrahan, iar pilotul a murit

Admin Publicat Duminică, 27 iulie 2014, 12:37

"A avut loc un accident, iar pilotul a murit", a anunţat Viktor Bondarev citat de agenţia Interfax, scrie mediafax.ro

"Anchetăm în legătură cu ceea ce s-a întâmplat. Primele elemente arată că accidentul a fost provocat de o problemă tehnică", a precizat el.

Avionul de tip "MiG-29 s-a prăbuşit în timpul unui zbor de testare prevăzut în regiunea Astrahan", a precizat Igor Konaşenkov, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, citat de agenţia Interfax.

"Directorul zborului i-a ordonat pilotului să se catapulteze, însă pilotul, care a încercat să salveze avionul, nu l-a abandonat şi a murit", a adăugat Konaşenkov.

În iunie 2011, alt avion de tip MiG-29 s-a prăbuşit în aceeaşi regiune, tot într-un zbor de testare, ambii piloţi de la bord murind. În 2012, un MiG-29 s-a prăbuşit pe un deal, în estul Siberiei.

Dezvoltat la începutul anilor '80, avionul de vânătoarre de tip MiG-29, care se află în serviciu, este exportat în numeroase ţări, ca India, Iran, Siria şi Ucraina.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.