Actualitate

Un microbuz s-a răsturnat și a lovit un stâlp în Apahida. Două persoane au fost rănite

Admin Publicat Vineri, 25 iulie 2014, 13:07

Potrivit IPJ Cluj, accidentul rutier a avut loc în jurul orei 12:45, pe DJ 161 A, pe raza comunei Apahida.

„Un conducător auto de 49 ani, din municipiul Câmpia Turzii, în timp ce conducea un microbuz, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare. Aacesta a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă, s-a răsturnat şi a intrat în impact cu un stâlp, pe care la doborât. În urma impactului, nouă pasagere din microbuz, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 44 ani, din comuna Ceanu Mare, au suferit leziuni uşoare şi au fost transportate la U.P.U. 1 Cluj-Napoca”, informează IPJ Cluj.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi luarea măsurilor ce se impun.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.