Actualitate

Bani falşi, folosiţi la cumpărături în Dej

Admin Publicat Marți, 6 mai 2014, 17:08

Ieri, la ora 17.30, Poliţia Dej a fost sesizată că într-un magazin din localitate s-a folosit o bancnotă de 200 lei, aparent falsificată. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, angajata unui magazin din Dej a reclamat faptul că la finalul programului de lucru, cu ocazia efectuării monetarului, a constatat că o bancnotă de 200 lei pare contrafăcută.

“Conform primelor verificări efectuate de poliţiştii prezenţi la faţa locului, s-a stabilit că bancnota în cauză nu are toate caracterele specifice, prevăzute ca elemente de siguranţă de Banca Naţională a României. Bancnota provine din încasările înregistrate în 5 mai a.c. şi are ca dată de emitere 1 decembrie 2006”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

Poliţiştii fac cerecetări pentru depistarea persoanei care a sărvârşit infracţiunea de „punere în circulaţie de valori falsificate” şi „înşelăciune”, fapte prevăzute în Codul Penal.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.