Tânărul, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1, pe raza comunei Tureni, cu direcţia Turda – Cluj-Napoca, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, după care a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un imobil din zonă.
Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului auto, rănirea uşoară a unei pasagere în vârstă de 49 ani şi avarierea unui autoturism şi a unui imobil, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 16.000 lei.
Poliţiştii efectuează verificări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi luarea măsurilor legale ce se impun.


