Actualitate

Încă un dosar pentru fostul președinte al CJ Argeș. Constantin Nicolescu este acuzat de corupţie

Admin Publicat 07.03.2014 10:29

Potrivit procurorilor, parlamentarul ar fi înfiinţat o firmă cu unicul scop de a primi contracte cu dedicaţie, cu ajutorul lui Constantin Nicolescu, relatează Digi24.ro.

Acestea vizau consultanţă pentru 46 de consilii locale ale unor oraşe şi comune din Argeş. În multe cazuri, comunităţile respective nu au avut însă nimic de câştigat din aceste contracte.

Suma care ar fi intrat în conturile deputatului Mircea Drăghici se ridică la aproximativ 3 milioane de lei. Firma la care acesta era unic asociat încheiase contracte de prestări servicii în valoare de aproape 4 milioane de lei.

Pe de altă parte, fostul președinte al CJ Argeș, Constantin Nicolescu, este acuzat că ar fi profitat de autoritatea pe care o avea pentru a ajuta un magistrat să promoveze într-o funcție de conducere.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.