Potrivit directorului de îngrijiri medicale al spitalului, Monica Costin, operaţia va dura până în jurul orei prânzului, scrie Agerpres.
Aceasta este a treia intervenţie pe care o suportă copilotul Răzvan Petrescu de la internarea sa în spital, în noaptea de 20 spre 21 ianuarie.
Prima intervenţie a avut loc la scurtă vreme după accidentul aviatic, pentru remedierea unor probleme pe care tânărul le-a suferit la picioare, iar a doua intervenţie – la piramida nazală şi la femur – a avut loc în urmă cu câteva zile. Tatăl copilotului, Dan Petrescu a precizat şi el că această operaţie va fi făcută la 'osul bazinului, pe partea dreaptă'.
Răzvan Petrescu a fost copilotul lui Adrian Iovan în zborul efectuat luni, 20 ianuarie, cu avionul prăbuşit în Munţii Apuseni. În aeronavă se afla o echipă formată din patru medici şi un rezident, efectuând un zbor către Oradea, unde trebuiau să preleveze un organ de la un pacient aflat în moarte cerebrală, pentru o operaţie de transplant.
Dintre toţi cei şapte pasageri, cinci au supravieţuit, iar doi – pilotul Adrian Iovan şi medicul rezident Aurelia Ion – au murit.
Dintre cei cinci supravieţuitori copilotul Răzvan Petrescu a fost cel mai grav rănit.
Copilotul Răzvan Petrescu va fi din nou operat
Aveți o știre, o informație sau o problemă care merită atenția publică? Scrieți-ne pe WhatsApp
Trimite-ne un mesajArticole recente ale autorului
Actualitate vineri, 5 noiembrie 2021.
Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic. Ungaria și Cehia, în ZONA ROȘIE
Articole similare
Sănătate miercuri, 19 august 2026.


