Din primele informaţii, autovehiculul Duster în care se afla primarul din Gherla, Marius Sabo, a intrat în coliziune cu trenul Iaşi – Cluj-Napoca.
Martori oculari spun că maşina, care ieşea de pe un drum secundar, la trecerea peste calea ferată, a fost surprinsă de trenul accelerat, care a frecat maşina uşor în partea din faţă, informează Gherlainfo.ro.
Trenul a oprit imediat şi a staţionat mai multe minute în gara din Livadă, după care şi-a continuat drumul.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Adriana Vornicu, a declarat că accidentul s-a produs, din primele cercetări, ca urmare a nerespectării semnificaţiei indicatorului de la trecerea peste calea ferată.
Autovehiculul Duster era nou, fiind achiziţionat de primărie în luna decembrie 2013. Primarul a scăpat teafăr.


