Funeraliile de stat vor avea loc luni, la Ierusalim, iar ulterior sicriul va fi dus la ferma din Deșertul Negev a fostului prim-ministru, unde acesta va fi înmormântat alături de soția sa de origine română.
Ariel Sharon, ales șef al guvernului în 2001 și reales în 2003, și-a exprimat dorința de a fi înmormântat la ferma familiei sale din sudul Israelului, nu departe de frontiera cu Gaza, alături de cea de-a doua soție a sa, Lily.
În vârstă de 85 de ani, el a murit sâmbătă după-amiază, după opt ani de comă la spitalul Sheba din Tel Hashomer, lângă Tel Aviv, înconjurat de familia sa.


