Astfel, în urma controalelor efectuate, în data de 18 decembrie 2013, în zona halei agroalimentare din Piaţa MihaiViteazu, au fost găsite peste 300 petarde abandonate, iar în data de 19 decembrie 2013, în aceeaşi zonă, a fost depistată o persoană care oferea spre vânzare 300 petarde unor elevi.
Potrivit poliţiştiilor locali, petardele abandonate şi cele confiscate vor fi predate, pe bază de proces verbal de predare-primire Serviciului Arme şi muniţii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca iar persoana depistată a fost reţinută de poliţiştii locali din cadrul Serviciul Arme şi muniţii.
Reprezentanţii primăriei clujene transmit locuitorilor că astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.


