Actualitate

FOTO: UPDATE Accident spectaculos în centrul Clujului. Un bolid a fost făcut praf

Admin Publicat Luni, 16 decembrie 2013, 00:26

UPDATE:

Potrivit reprezentantului IPJ Cluj, Adriana Vornicu, conducătorul auto nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit mai mulți stâlpi ornamentali și s-a răsturnat pe partea stângă.

“Din primele cercetări reiese că vinovat de producerea accidentului este conducătorul auto care a încălcat regula de circulație privind neadaptarea vitezei la condițiile de drum. În urma accidentului conducătorul auto în vârstă de 29 de ani a fost rănit grav și transportat la UPU”, a declarat Vornicu.

Accidentul a avut loc în jurul orei 23.20 pe Calea Dorobanţilor. Şoferul autoturismului circula înspre cartierul Mărăşti iar în faţa Liceului pentru Deficienţi de Vedere, la trecerea de pietoni a frânat, a pierdut controlul bolidului, a rupt în două un copac, după care s-a răsturnat.

Valoarea pagubelor este de aproximativ 90.000 lei.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.