Actualitate

SUA: Schimb de focuri într-un liceu în Colorado. Atacatorul, un licean, s-a sinucis!

Admin Publicat Sâmbătă, 14 decembrie 2013, 10:23

"Suspectul a fost găsit în interiorul școlii și în mod clar s-a sinucis prin împușcare", a declarat Grayson Robinson, șeriful comitatului Arapahoe.

Agresorul, el însuși elev la Arapahoe High School din Centennial, la periferia de sud a orașului Denver, a avut aparent ca țintă un profesor din cadrul instituției respective, potrivit șerifului. "Elevul s-a referit în mod explicit la un anumit profesor (…), acest profesor a fost informat despre situație și a părăsit rapid liceul", a precizat Robinson.

Un elev a fost rănit de gloanțe și a fost transportat la spital "în stare gravă", a mai spus șeriful. Al doilea elev a fost găsit în timp ce poliția cerceta amănunțit liceul. "Are o rană lipsită de gravitate și, foarte sincer, nu suntem siguri că este o rană de pe urma gloanțelor", a menționat Robinson.

Imagini difuzate la posturile locale de televiziune au arătat grupuri de elevi care au părăsit clădirea fără agitație și s-au deplasat pe stadionul liceului, acoperit de zăpadă.

Centennial este situat la câțiva kilometri de Aurora, oraș în care, în 2012, a avut loc un masacru într-un cinematograf, soldat cu 12 morți.

De asemenea, este foarte apropiat de liceul din Columbine, unde 13 elevi au fost uciși de doi elevi în 1999.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.