„Prin vânzarea unui pahar de cafea cu 1,50 lei sau a unui ceai cu doar 1 leu, se încearcă, oferirea unei surprize plăcute studenților orfani și a celor din centrele de plasament, care studiază în cadrul UBB. Această acţiune caritabilă, are loc cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi a pornit în anul 2007 ca un simplu exerciţiu de umanitate”, se arată într-un comunicat remis presei de Centrul de Comunicare şi PR al UBB Cluj.
Anul acesta campania se desfăşoară în perioada 2-5 decembrie, în intervalul orar 10.00- 16.00, în următoarele locaţii:
– la sediul central al Universităţii Babeş-Bolyai (str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1);
– la sediul Facultăţii de Drept (str. Avram Iancu, nr. 11);
– la sediul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (str. Teodor Mihali, nr. 58-60);
– la sediul Facultăţii de Geografie (str. Clinicilor, nr. 5-7).


