Actualitate

Spitalele funcţionează pe bază de… acte adiţionale

Calin Tantau Publicat Duminică, 3 aprilie 2011, 15:07

„Casa de Asigurări de Sănătate Cluj încheie, pentru lunile aprilie şi mai 2011, acte adiţionale la contractele de furnizare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale pentru anul 2010. Condiţiile acordării asistenţei medicale în baza actelor adiţionale sunt cele prevăzute de actele normative în vigoare pe perioada derulării actelor adiţionale”, a declarat Crina Grozav, purtătorul de cuvânt al CAS Cluj. Contractul cadru trebuia să intre în vigoare la 1 aprilie, însă datorită nemulţumirilor medicilor de familie legate de prevederile contractului, a fost amânat cu două luni. Medicii au ameninţat că nu semnează contractul pe motiv că le sunt cerute servicii suplimentare care nu sunt decontate de CAS. În judeţul Cluj, medicii de familie s-au aflat timp de o zi în grevă japoneză, iar apoi au organizat o formă de protest prin care şi-au depus cereri pentru certificatul de conformitate necesar pentru a profesa în străinătate. G.D.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj