Actualitate

Bienala Internaţională de Ceramică, miercuri la Muzeul de Artă

Admin Publicat 08.10.2013 15:20

Bienala Internaţională de Ceramică Cluj reprezintă prima manifestare de anvergură internaţională din România în domeniul ceramicii contemporane. Organizată de Fundaţia Ceramart, Asociaţia Ceramics Now, Muzeul de Artă Cluj-Napoca şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, cu sprijinul Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca, bienala prezintă lucrările a 150 artişti din 45 de ţări. Dintre aceştia, 110 sunt prezentaţi în Competiţia internaţională care este jurizată de 7 artişti şi manageri culturali.

În cadrul bienalei va fi organizată a 9-a ediţie a Simpozionului Internaţional “Ceramica între Tradiţie şi Contemporaneitate”, eveniment care creează cadrul unor dezbateri teoretice, schimburi de experienţă şi acţiuni cu caracter de informare a publicului larg despre tendinţele contemporane ale domeniului ceramicii.

Simpozionul se va desfăşura la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în zilele de 9 octombrie, orele 11 – 17 şi 10 octombrie, orele 11 – 17.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.