Actualitate

Bulgaria şi România ar putea adera la Schengen în 2011

Calin Tantau Publicat Joi, 24 martie 2011, 09:54

Bulgaria şi România vor adera la Schengen foarte curând, aceasta este tendinţa generală şi ea este foarte clară, a afirmat oficialul german, citat de cotidianul Dnevnik.

Cele două ţări au depus eforturi pentru a respecta condiţiile de aderare la Schengen şi au ambiţia de a îndeplini toate criteriile până la sfârşitul preşedinţiei ungare a Uniunii Europene în iunie 2011, dar încă nu este sigur dacă acest lucru se va întâmpla până atunci, a spus el.

Hoyer a declarat că Bulgaria ar trebui să se concentreze pe controlarea graniţei cu Turcia, în timp ce România ar trebui să se ocupe de eliminarea corupţiei generalizate.

„Mă aştept ca raportul Comisiei Europene să fie publicat în iunie şi, potrivit proiectului acestui raport, el va fi pozitiv. Prin urmare sper că, până la sfârşitul anului 2011, va exista un rezultat, indiferent dacă aderarea va avea loc imediat sau în etape”, a declarat oficialul german.

Atât Comisia Europeană, cât şi Germania au remarcat faptul că România şi Bulgaria au depus eforturi considerabile pentru a adera la spaţiul Schengen, a spus el.

 

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj