Actualitate

12 avioane F-16 vor fi aduse în România din Portugalia, în 2015

Admin Publicat Duminică, 21 iulie 2013, 17:19

Mircea Duşa a afirmat, astăzi, la Câmpia Turzii, că Ministerul Apărării derulează două programe importante, primul privind realizarea capabilităţii militare de transport cargo şi militar şi celălalt privind aviaţia de vânătoare. “Vor fi aduse în România, în prima etapă, 12 avioane F-16, urmând ca programul de înzestrare cu avioane multirol să continue. Avioanele F-16 vor veni în ţară, probabil, în 2015. Chiar dacă le aducem astăzi, le ţinem pe aeroport, trebuie pregătiţi piloţii, iar pregătirea va avea loc în SUA, pe aparatele pe care le achiziţionăm”, a explicat Duşa.

Ministrul a spus că, în ceea ce priveşte programul de transport cargo, acesta este în derulare, Ministerul Apărării având cinci avioane de tip Spartan, cu ajutorul cărora s-au desfăşurat misiuni umanitare. “Urmează să mai vină două avioane, probabil până la sfârşitul acestui an, unul Medevac pentru misiuni sanitare şi unul echipat pentru stingerea incendiilor, care poate fi folosit la stingerea unor incendii de pădure”, a declarat Duşa.

Ministrul Apărării Naţionale a participat, duminică, la Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii, la manifestările organizate pentru sărbătorirea Zilei Forţelor Aeriene şi a Centenarului Aeronauticii Militare şi a asistat la un spectacol aerian susţinut de opt avioane MIG 21 Lancer, 6 elicoptere IAR-330 Socat, un avion IAR-99 Şoim, avioane de la Aeroclubul României şi paraşutişti sportivi.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.