Actualitate

Emil Boc solicită Guvernului să reia finanţarea pentru Autostrada Transilvania

Admin Publicat 17.07.2013 14:44

Porţiunea pentru care cere Emil Boc finanţare are o lungime de 8,7 kilometri şi, potrivit fostului prim ministru, sunt pregătite toate demersurile pentru realizarea acestui tronson, singurul impediment fiind partea financiară.

“Solicit Guvernului ca la rectificarea bugetară să reintroducă tronsonul de Autostradă Transilvania Mihăieşti – Gilău la finanţare din bani publici pentru că a existat licitaţie făcută şi doar a fost reziliat contractul.Deci nu se poate spune că nu a fost bugetată această autostradă pentru că am fost acolo. Când ai un tronson care are toate exproprierile făcute care are proiectarea realizată, licitaţia adjudecată, constructorul nominalizat, bani în buget prevăzuţi, de ce să opreşti o asemenea lucrare? Ca să o legi de un alt tronson care nu are nici proiectare, nici exproprieri şi nimic făcut?”, a declarat Emil Boc.

El a adăugat că “nu se acceptă un răspuns de genul că dacă nu se face toată autostrada nu facem nici tronsonul acesta. El trebuie făcut pentru că demersurile au început încă din 2011”.

Boc a mai spus că acest tronson ar veni în ajutorul locuitorilor din judeţele Cluj şi Sălaj.  

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.