Actualitate

Meci de box încheiat cu 17 victime!

Admin Publicat 15.07.2013 12:20

"Şaptesprezece persoane au murit, dintre care 12 femei, iar alte 38 au fost rănite şi au fost spitalizate", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei provinciale I Gede Sumerta Jaya, potrivit Mediafax.

Circa 1.500 de persoane asistau la meciul organizat în oraşul Nabir. Suporterii furioşi pentru înfrângerea favoritului lor au început să arunce cu scaune, iar spectatorii au încercat să iasă din arena în care se disputa meciul, zeci de persoane fiind "călcate în picioare".

Un martor citat de site-ul Detik.com a afirmat că din cele cinci porţi ala arenei, doar două erau operaţionale.

În 2011, două persoane au murit într-o busculară produsă pe un stadion din Jakarta, la un meci de fotbal.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.