Potrivit presei britanice, cântăreaţa americană se va căsători cu logodnicul ei, Erwin Bach, pe 21 iulie, în Elveţia. Cei doi s-au cunoscut în 1987 la sediul unei case de discuri şi de atunci Bach este partenerul de viaţă al celebrei cântăreţe.
Potrivit publicaţiei Daily Express, cuplul se va căsători în cadrul unei ceremonii budiste care va fi organizată în reşedinţa sa, amplasată pe malul Lacului Zurich.
Aceasta va fi cea de-a doua căsătorie pentru Tina Turner, care a divorţat de primul ei soţ, Ike Turner, în 1978.
Tina Turner a fost timp de multe decenii una dintre cele mai de succes cântăreţe din lume, devenită celebră graţie unor piese precum "Simply The Best", "What's Love Got To Do With It" şi "Proud Mary".


