Actualitate

Concert Rahmaninov, Berlioz şi Liszt, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, la Filarmonica „Transilvania”

Calin Tantau Publicat Vineri, 7 iunie 2013, 12:53

 

Pianistul Ionuţ Alexandru Hergane va interpreta Concertul nr. 2 pentru pian în do minor de Serghei Rahmaninov. Din program fac parte, de asemenea, „Preludiile” lui Franz Liszt şi „Simfonia fantastică” de Hector Berlioz.

Maestrul Horia Andreescu este dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, fondator al Orchestrei de Cameră „Virtuozii” şi profesor asociat al Universităţii Naţionale de Muzică din Capitală. Cursurile de măiestrie în arta dirijorală cu celebrul dirijor Sergiu Celibidache (1912-1996) au fost determinante în evoluţia sa ulterioară. Horia Andreescu a fost invitat de orchestre de mare renume internaţional, la Londra, Viena, Amsterdam, Berlin şi s-a bucurat, de fiecare dată, de aprecieri elogioase.

Laureat al unor importante concursuri internaţionale, tânărul pianist Ionuţ Alexandru Hergane s-a format în prestigioasa Şcoală de Muzică de la Cluj-Napoca, sub îndrumarea conf. univ. dr. Daniel Goiţi.

Lasă un comentariu

Comentariile cu linkuri, în altă limbă sau cu limbaj licențios sunt verificate de redacție înainte de publicare.

Aveți o informație sau o problemă care merită atenția publică? Ați fotografiat sau filmat ceva extraordinar? WhatsApp  07 32 77 33 71

Trimite-ne un mesaj